Scrisoarea lui Marean

Mos Craciun exista!

Acum un secol si ceva, pentru ca a vrut sa afle adevarul gol-golut despre Mos Craciun, o fetita din New York, Virginia O’Hanlon, a trimis o scrisoare ziarului “The Sun”: “Am opt ani si unii dintre prietenii mei spun ca Mos Craciun nu exista.


Tata zice ca tot ce se scrie in “Sun” este adevarat. Spuneti-mi, va rog, exista Mos Craciun?”. Fericite vremurile de altadata, cand parintii si copiii mai credeau in cele scrise la ziar! Scrisoarea i s-a parut redactorului sef atat de importanta, incat i-a cerut unui editorialist cu experienta, Francis P. Church, sa raspunda chiar pe prima pagina.
“Virginia, micii tai prieteni de joaca nu au dreptate. Multi copii cred numai ceea ce vad. Ei cred ca exista numai ceea ce pot pricepe cu spiritul lor de copil. Ca apartine unui om mare sau unui copil, spiritul uman, in general, e mic. In cosmos s-ar pierde ca o insecta marunta. O minte de furnica nu e de ajuns pentru a cuprinde si a intelege tot adevarul.
Virginia, Mos Craciun exista asa cum exista iubirea, daruirea, cinstea, credinta, sinceritatea, respectarea cuvantului dat. Si numai pentru ca toate acestea exista viata noastra este frumoasa si senina. Fara Mos Craciun lumea ar fi atat de trista! Fara el n-ar mai exista, nici o fetita ca Virginia, nici credinta, nici poezia! N-ar exista nimic din ceea ce ne face viata atat de frumoasa. Abia daca s-ar mai distinge un licar de frumusete. Chiar si lumina copilariei, cea care face lumea sa straluceasca, ar pali.
Mos Craciun exista! Altfel n-am putea crede in basme. Sigur, in ajun, ai putea cere tatalui tau sa puna oameni sa-l caute si sa-l prinda. Probabil ca n-ar reusi sa-i dea de urma. Si? Ce-ar dovedi asta? Nici un om nu-l poate vedea asa de usor. Asta nu dovedeste nimic. Lucrurile cele mai importante si mai frumoase sunt adeseori invizibile. Cati oameni au avut norocul sa vada zanele dansand in luminisuri sub razele lunii? Si totusi, ele exista! A-ti imagina toate minunile si a le mai si vedea, asta nu poate nici cel mai intelept om din lume. Indiferent cat vezi, nu vezi niciodata totul. Ai putea sa desfaci un caleidoscop si sa cauti minunatele figuri ascunse acolo. Vei gasi doar cioburi colorate. De ce? Exista mereu un val care acopera lumea adevarata si pe care nu-l poate destrama nici cea mai mare putere din lume. Numai credinta, poezia si iubirea il pot ridica putin, atat cat sa vedem frumusetea si splendoarea de dincolo. Ai putea sa intrebi: “Acesta este adevarul gol-golut despre Mos Craciun”?. Virginia, nimic pe lumea asta nu este mai adevarat si mai trainic!
Mos Craciun traieste si va trai vesnic! Va exista peste zece ani si peste zece mii de ani, pentru a umple de bucurie inimile copiilor ca tine si fiecare inima primitoare.
Craciun Fericit, Virginia, al tau Francis Church.”
Schimbul de scrisori dintre Virginia si Francis Church dateaza din anul 1897. Au trecut 110 ani de atunci. Pana la incetarea aparitiei ziarului “Sun”, in 1950, a fost reprodus in fiecare an, de Craciun, pe prima pagina a ziarului. Apoi stafeta a fost preluata de ziarul german “Welt am Sonntag”, iar acum si de “Formula AS”.
Eram gata cu articolul cand am aflat ca in discutie au intervenit si oamenii de stiinta. Ei zic ca daca Mos Craciun n-ar fi existat, ar fi trebuit inventat. Mos Craciun induce copiilor notiunile de “bine” si de “rau”. Ajuta la dezvoltarea morala a celor mici si este un ajutor pretios pentru parinti. Pacat ca oamenii de stiinta, care au mania exactitatii, sunt mereu gata sa sfasie valul de pe minunile si misterele lumii. “Pacat” de care sunt constienti. Ei regreta ca mitul, magia, legenda lui Mos Craciun s-au destramat de cand lumea pune pe primul plan rationalul. Aflat pe partea cealalta a muntelui, abia mai murmurand “unde esti copilarie”, cred cu tarie in explicatia ziaristului de la “The Sun”. Mos Craciun exista! Exista pur si simplu! Si va exista atata vreme cat pe lumea asta vor exista copii!
Sarbatori fericite!  Articol preluat de pe www.formula-as.ro

Scrisoare catre Sandra

De cand am primit mailul Sandrei il citesc si-l recitesc, ascult melodia asta in dementa si ma gandesc ce sa-i scriu mai intai? Ca un facut, melodia se numeste "Uita".
Sa-i scriu ca-n timpul asta de cand nu am mai vorbit m-am maritat si ca am si un copil, ca acea zuza pe care ea a cunoscut-o si cu care a petrecut 10 veri cap-coada "si la bine si la greu " am conservat-o undeva bine si o mai scutur de praf cateodata, amintindu-mi cu drag si mare nostalgie de ei, de sarbii mei dragi, sa-i scriu ca ea este si va ramane pentru mine ceea ce eu numesc o prietena adevarata, sa-i spun ca am o perioada naspa  in care imi vine zilnic sa plang ca ultima persoana din lotul meu de oameni dragi a plecat din tara asta pe alte plaiuri indepartate, sa-i spun ca lucrurile merg naspa aici cand ei au trecut cu brio peste un razboi si au ramas aceeasi oameni minunati, sa-i scriu ca viata uneori este super imprevizibila si ma mir cu fata-mi serioasa doar in anumite clipe d-astea ( ea stie bine ) cum dupa ani lungi doi oameni ca Goran si Marja si-au ales drumuri separate in viata, sa-i spun ce... mai intai?
Stau la pc, ascult melodia si nu pot scrie nimic in mailul ala, ma gandesc la verile alea si ma inunda plansul, curg lacrimi siroaie si  ma intreb cum dracu' a trecut de atunci timpul in galop de mi se pare ca am trait toate alea intr-o alta viata?! O viata zbuciumata, o viata nebuna de tot, o viata desi grea si plina de multa alergatura incarcata totusi de lucruri minunate pe care altii nu au ocazia sa le traiasca niciodata..
Imi apar prin fata ochilor inlacrimati momentele traite cu voi ca niste imagini dintr-un film, ma vad langa voi in aeroport toamna  tarziu plecand fiecare spre casele noastre, cand ne tineam strans de tot in brate toti 4 si plangeam de se uita lumea la noi, luandu-ne adio si promitandu-ne ca ne vom reintoarce in iunie viitor la fel cum plecam atunci.In iunie aceeasi scena ca toamna se repeta dar de data asta era insotita de chiote de bucurie, aruncat de bagaje , imbratisari si pupaturi multe, de vorbarie multa care cum apuca sa spunem mai intai ce si cum.Apoi ma gandesc la mancarea pe care o imparteam la gramada indiferent de ce aveam luat la repezeala fiecare, la vinul cu scortisoara pe care-l beam pana dimineata pe balcon si povesteam lucruri triste si plangeam toti ca niste nebuni, la felul in care ne ajutam unul pe altul, cum ne splam hainele la comun, cum dormeam in autocare pe apucate, cum aratam toti cand mergeam in nenorocirea aia de excursie la Atena, cum ne pazeam cu jumatatile de ora la barul din Sintagma sa putem dormi cu capul pe masa pana soseau turistii, cat de multe ne povesteam , cum am iubit, am suferit, am plans unul pe umarul celuilalt, n-am sa-l uit niciodata pe Goran cat de mult m-a ajutat in toti anii astia si cum ma striga tare de pe scuter razand cu gura pana la urechi : : " rumunka mia" :-)), Marja cea calma si inteleapta care mereu arata superb si manca ca disperata ca " mie nu-mi prieste clima asta din Grecia , mananc si nu ma satur niciodata" ,Sandrina "serboaica mia" cu care radeam cu lacrimi de anumite faze cu turisti  pe care doar din ochi ni le faceam semn si le intelegeam.
Imi amintesc de noptile putine de tot, dar libere, in care apucam toti sa iesim intr-un club si sa ne distram, de zilele cand ma enervati si tipam la voi ca ma puneati sa scriu foi intregi ca sa invatati limba greaca si va durea la bascheti pe voi de fapt,  inca mai am sentimentul ala de admiratie profunda pentru voi toti care desi trecuserati printr-un razboi tare greu erati super nationalisti si nu ati parasit Serbia niciodata, cum va iubeati poporul, muzica, portul si limba,.
Imi amintesc de diminetile destul de rare, dar in care ne nimeream 2-3 sa fim la birou si nu in excursii si voi imi spuneati buna dimineata in romana si eu voua in sarba, imi amintesc Sandrine cand ai facut atunci criza de nervi si ai aruncat cu toti banii de excursii prin birou si erau atat de multi euro pe jos incat am inceput sa radem in hohote toti patru si ne faceam planuri de cumparaturi cand vom castiga noi marele pot.
Vad spitalul de unde m-ati cules cand mi-am rupt piciorul, il vad pe Goran care ma cara si pe mine si carja cand, desi in ghips cu piciorul pana sus, eu eram pe Acropole la o caldura de 45 grade la ora 12 la pranz  explicam ce si cum a fost cu acele Cariatide,etc.,imi amintesc cum ma mangaiati toti trei pe cap ca pe-o fetita mica cand ajunsa in camera, ghipsata, dupa 24 de ore de nesomn si alte 14 in autocar cu piciorul amortit complet v-am spus ca eu renunt la jobul asta, ca-i dau dracu' de bani, de euro, o dau dracu' de munca asidua la stapanul grec ca-s terminata, ca imi doresc si eu o vacanta de om normal, ca m-am saturat pana peste cap sa-i caut la boase pe toti idiotii din tara asta care se credeau turistii cei mai cool, ca imi doresc si eu sa merg intr-o vacanta vara cu un barbat, ca imi doresc si eu sa ma pup pe malul marii cu un iubit, ca vreau si eu o relatie de om normal, ca nu mai suport sa vad cum altii se distreaza si eu stau pe langa ei si tanjesc si eu dupa asa ceva, ca-mi doresc un sot si copil...va vad cum plangeati cot la cot cu mine cand v-am spus ca eu nu ma mai intorc in Grecia in iunie viitor si ca locul meu in bratele voastre va fi gol, ca o sa-mi fie dor cumplit de voi in zilele ce vor urma si mereu in ziua noastra de intalnire din aeroportul cu pricina am sa ma gandesc la voi si imi va fi dor  nespus de voi.
Nu stiu cum si de ce am incetat sa scriu anul trecut, poate de prea multa fericire ca urma sa fiu mama, poate pentru ca intotdeauna timpul spala totul, poate pentru ca acum -desi tanjesc in unele momente dupa clipele traite cu voi- am  alta viata pe care nu as schimba-o cu nimic - poate pentru ca ma simt altfel decat eram atunci, la acele varste nebune si dulci.
Stiu ca fiecare si-a facut un rost al lui acum, stiu ca ma asteptati sa vin in Serbia asa cum si eu va astept de atata timp sa veniti in Romania, stiu ca viata nu a decurs  pentru niciunul exact asa cum am visat noi toti atunci, stiu ca iubesc poporul sarb, stiu ca sunt cei mai veseli oameni cunoscuti de mine vreodata, cei mai saritori si prietenosi , popor cu barbati misto rau si femei inalte si frumoase, popor trecut prin greutati multe dar care stiu sa se distreze.
Si mai stiu...ca vreau sa va multumesc din suflet pentru tot -desi am mai facut-o de multe ori - sa va spun ca va iubesc din tot sufletul meu si ca visez ca intr-o zi de iunie la aceeasi ora si in acelasi loc drag noua, undeva intr-un aeroport grec, patru adulti impreuna cu familiile lor se vor intalni si se vor pupa si imbratisa la nesfarsit urmand in sfarsit a merge toti, nu la munca, ci intr-o vacanta pe care o asteapta de ani de zile toti impreuna .
Si inchei, spunandu-ti Sandrina mea iubita :  и Волим те још !!!!