It's my time

Zilele astea sunt atat de melancolica, sunt bagata pana la gat intr-un borcan cu melancolie si doar capacul inchis ermetic ma rog sa nu mi-l puna cineva.Nu ca mi-ar displacea sa raman pe vecie intr-un borcan de melancolii, departe de tot ce se intampla in jurul meu, acolo in lumea mea de vise si amintiri si dorinte...
Mi-as fi dorit sa pot da timpul inapoi si sa nu mai ascult sfaturile niciunui "binevoitor" care m-a intors din calea ce-o alesesem de urmat.Mi-am amintit cat de mult mi-am dorit sa merg la Litere, sa studiez greaca principal si romana secundar, sa ma fac profa' de romana si traducator de greaca..."Nu te duce la Litere, profesorii sunt muritori de foame, nu au niciun viitor in Romania, gaseste alta facultate mai banoasa!" mi-au soptit atunci binevoitorii din jurul meu si ...am gasit de m-am omorat.Mi-a placut insa ce am studiat, desi deloc banoasa la vremea cand am terminat eu facultatea si azi extrem de controversata aceasta meserie, cea de ziarist.dar a fost o facultate frumoasa pe care u-mi pare rau ca am urmat-o.
A fost apoi Scoala de Arta, mi-am dorit atat de mult sa cant, sa termin canto si m-am inscris cand eram la liceu, am urmat 1 an si jumatate cursurile si au venit iar "binevoitorii" care i-au umplut si maica-mii si mie capul cu tot felul de iiotenii gen" o sa cante in bar noaptea cu toti nenorocitii in juru-i? va trebui sa treaca prin paturile compozitorilor ca sa obtina piese foarte bune si lansarea mult asteptata,etc." Am renuntat si la  acest minunat vis, am suferit mult atunci, a fost un vis de cand eram eu mica care se destramase intr-o secunda.Eu n-am ajuns cantareata dar copiii "binevoitoarelor" au ajuns prostituate in Cipru.
Si odata cu ele a ajuns la sfarsit un alt mare vis de-al meu.Putini stiu ca eu la un moment dat am obtinut o bursa de studii la Salonic, o bursa de vara pe care am urmat-o cu cel mai mare drag posibil.Atunci visam sa plec din tara ( nu ca acum nu as mai visa la asta), sa raman in Grecia sau sa plec in Cipru pentru o perioada, de unde sa merg apoi in Grecia.
Desigur ca gurile rele au inceput sa cleveteasca amintindu-mi si mie si alor mei cum fata lui X-ulescu a plecat in Grecia si a ajuns prostituata dintr-o fata "cuminte si buna" ( era perioada aceea in care o multime de romance alegeau calea asta, deh! mai usor pentru unele sa lucrezi la bordel decat la un patron ) .Si gata si cu visul asta...
Desi le-am lasat atatia ani prafuite in cotlonul sufletului u n-am sa las insa definitv ca visele mele din copilarie si adolescenta sa se naruiasca, niciodata nu e prea tarziu sa le duc la bun sfarsit si niciodata sa nu spun niciodata am invatat, asa ca de la vara am sa fiu sudenta la Litere, din octombrie am sa merg la Scoala de Arta, nu ca sa ajung acum nu stiu ce mare cantareata, ci ca sa-mi desavarsesc visele, sa-mi sfarsesc ceea ce am inceput cu multi ani inainte.Adta o fac acum cat copilul este inca mic si nu incep sa investesc in educatia lui.Imi desavarsesc aceste 2 vise si apoi ramane sa vad cum ma vor purta pasii in viata pentru a ajunge si-n Grecia sa traiesc.Si cu asta voi fi completa, voi fi impacata si multumita.
Voi putea iar sa prind aripi si sa visez, de data asta pentru copilul meu si nu pentru mine, este un timp al tuturor lucrurilor si cred ca acum este timpul meu ...inca...

Sfanta Teodora din Vasta - Grecia

Biserica Sfânta Teodora din Peloponez, localizată în aşezarea Vasta-Grecia, este una dintre cele mai minunate bisericuţe din lume, fiind unică prin cele petrecute cu ea. Biserica este zidită pe un loc unde mai apoi au crescut copaci. Copacii au îmbrăţişat-o şi au strâns-o la piept, însă fără a o deteriora. 

 

 

Vasta este o localitate din municipalitatea Megalopolis, în prefectura de Arcadia, Peloponez, Grecia. Vasta, micuţa aşezare din Arcadia, este cunoscută lumii întregi pentru "miraculoasa bisericuţă" a Sfintei Teodora de Peloponez.

 

Biserica Sfânta Teodora din Peloponez - biserica din care au crescut copaci

 Această Sfântă a vieţuit în secolul al XI-lea,  în vremea măreţului Bizanţ.

  Când regiunea a fost asaltată de bandiţi, Sfânta Teodora a fost nevoită să-şi apere, după puteri, satul, însa, ca femeie, nu putea face prea multe. Pentru a nu fi respinsă din oaste, Teodora s-a deghizat în soldat şi a intrat în rândurile luptătorilor.

Din rânduiala lui Dumnezeu, Teodora nu a supravieţuit luptei. Se zice astfel că, pe când zăcea întinsă la pământ, ea ar fi şoptit cuvintele: "Fie ca trupul meu să devină biserică, sângele meu să devină râu de apă, iar părul meu să devină pădure de copaci."

 

Locuitorii din Vasta, mişcaţi de eroismul acesteia şi îndureraţi pentru pierderea ei, au construit o biserică pe locul unde a avut loc bătălia şi unde a sş adormit în Domnul Sfânta. Bisericuţa din piatră a fost construită de localnici undeva între secolele X-XII.

Legendele locului mărturisesc cum că un râu al zonei şi-a schimbat traseul, ajungând astfel să treacă chiar pe sub temelia bisericii construite de ei. Mai apoi, copaci au început să crească din acoperişul bisericii, ale căror rădăcini nu se văd nici în interiorul bisericii, nici sub tavan şi nici pe lateralul clădirii. Sute de ani au trecut, însă rădăcinile tot nu se văd.

 

 

Astăzi, pe acoperişul bisericuţei ridicate în cinstea Sfintei Teodora din Peloponez, se află un număr de 17 copaci uriaşi. Cea mai mare parte dintre ei sunt înalţi de peste 30 de metri, unii dintre ei având o grosime de peste un metru. Mulţi dintre copaci au o greutate de peste o tonă Totuşi, deşi acoperişul bisericuţei este subţire, fără nici o întăritură specială, rezistă ca prin minune. Oamenii de ştiinţă care au cercetat cazul îşi mărturisesc neputinţa de a explica cum cresc copacii pe un acoperiş subţire fără să se prăbuşească biserica. 

Sfânta Teodora din Vasta a ajuns, în foarte scurt timp, mult iubită de creştinii din zonă. Minunile nu au încetat să apară, mulţi găsindu-şi alinare la mormântul Sfintei. Biserica Ortodoxa a Greciei a canonizat-o, iar pelerinajele în Vasta nu încetează niciodată. 

 

 

 

Se întâmplă adesea ca Sfânta Teodora de Peloponez să fie confundată cu Sfânta Teodora din Alexandria, care îmbrăcându-se în haine de bărbat a intrat şi s-a nevoit într-o mănăstire de călugări. Şi-a luat numele de Teodor. O femeie l-a acuzat pe "Teodor" că a lăsat-o însărcinataă iar Sfânta a tăcut, pentru a nu crea sminteală. Pentru mai multe, să citiţi viaţa Sfintei Teodora din Alexandria.

 Ce spun oamenii de ştiinţă despre minunea din Vasta ?

 În anul 2003, la cel de-al patrulea simpozion de "Archaeometrie" din Grecia s-a prezentat un raport geofizic asupra bisericuţei din Vasta. Cercetători de la Universitatea din Patras au venit special în Vasta pentru "a studia" minunea. Bisericuţa se află atât în purtarea de grijă a Arhiepiscopiei locului, cât şi sub ocrotirea Ministerului Culturii, ca monument bizantin de valoare naţională.

 

 

 Minunea este evidentă: rădăcinile celor 17 copaci imenşi nu se văd pe nicio parte. Acoperişul are o grosime de doar câţiva centimetri, pereţii sunt şi ei din piatră, fără crăpături sau găuri. Rădăcinile nu se văd nici în interior, nici în afară. Datorită acestora, micuţa clădire se află sub o imensă presiune, în timp fiind necesare unele restaurări, dar minore, şi mai ales din cauza curiozităţii unora lipsiţi de experienţă, care au încercat "să înţeleagă" misterul. Intervenţiile neprofesioniste au afectat arhitectura bisericii, însă mult prea puţin.

  S-a hotărât să se facă un test cu ultrasunete, pereţii urmând a fi analizaţi bucăţică cu bucăţică. Rezultatul cercetărilor au oferit cercetătorilor răspunsurile necesare pentru a primi aprobările necesare restaurarii în întregime a monumentului. S-a văzut cum rădăcinile se scurg prin firişoarele de spaţiu rămas liber între pietrele zidurilor, până în pământ. Zidurile se află într-o permanentă tensiune, iar clădirea a devenit "un corp viu".

 

 

 

Mărturiile arheologilor rămân însă şi ele la aceeaşi concluzie: aceasta este o minune, unică în lume şi încă inexplicabilă, cum rădăcinile au putut urma această cale  şi cum bisericuţa şi acoperişul sunt neatinse.

Loukas Constantin, geolog: "Nu există explicaţie din partea geologiei. Este vorba de o minune continuă." (1987)

Gheorghe Raptis, silvicultor: "Întregul fenomen depăşeşte orice explicaţie logică, firească şi ştiinţifică a omului." (1992)

Elefterie Beligiannis, inginer: "De vreme ce vânturile care suflă acolo au puterea să dezrădăcineze arbori, se înţelege clar cu ce mare putere apasă cei 17 copaci asupra acoperişului." (1986)

 

Elena Stavrogiannis, arhitectă: "Fenomen inexplicabil ştiinţific. Puterea greutăţii şi a vânturilor ar fi trebuit ca, datorită poziţiei bisericuţei, dar şi datorită construcţiei provizorii a acesteia, şi ţinând seama şi de vechimea ei, să ducă la distrugerea sa. Însă ea a rămas în picioare de atâtea secole, fără stricăciuni serioase." (1993)

 

 

 

Anastasie Tinka, teolog, arheolog, istoric: "Întreaga creştere, existenţă şi viaţă a copacilor de pe acoperişul bisericuţei Sfintei Cuvioase Mucenice Teodora uimeşte, depăşeşte orice raţiune şi explicare firească a omului. Aceasta arată o însuşire rară: intervenţia lui Dumnezeu pentru făptura Lui, săvârşirea minunii."

 

Makrigiannis, geolog: "Şaptesprezece uriaşi sprijiniţi pe nimic. Toţi aceşti arbori imenşi sunt înrădăcinaţi pe nimic, sau mai bine-zis pe acoperişul gros de câţiva centimetri! Cea mai mare surpriză ne aşteaptă înăuntru. Nicio rădăcină cât de mică nu iese dintre zidurile vechi. Nici o crăpătură care să se datoreze lor! Atunci când vântul bate printr-un copac uriaş al bisericuţei, rădăcinile lui formează nişte pârghii atât de puternice, încât micul aşezământ ar trebui să se dărâme imediat. Ca geolog, sunt în măsură să ştiu foarte bine că zidurile s-ar fi crăpat şi s-ar fi spart chiar numai din cauza unui singur copac, cu atât mai mult că sunt şaptesprezece." (1993)