Frumuseti

1. Aurora Boreală

Aurora polară este un fenomen optic ce constă într-o strălucire intensă observată pe cerul nocturn în regiunile din proximitatea zonelor polare, ca rezultat al impactului particulelor de vânt solar în câmpul magnetic terestru. Când apare în emisfera nordică, fenomenul e cunoscut sub numele de aurora boreală, termen folosit iniţial de Galileo Galilei, cu referire la zeiţa romană a zorilor, Aurora, şi la titanul care reprezenta vânturile, Boreas.
Fenomenul nu este exclusiv terestru, fiind observat şi pe alte planete din sistemul solar, precum Jupiter, Saturn, Marte şi Venus. Totodată, fenomenul este de origine naturală, deşi poate fi reprodus artificial prin explozii nucleare sau în laborator.

2. Norii Mammatus

Deşi absolut superbi, este foarte adevărat că apariţia lor este de rău augur; norii mammatus prevestesc de cele mai multe ori apariţia unei furtuni sau fenomene meteorologice extreme. Sunt compuşi în principal din particule de gheaţă, se extind pe sute de kilometri în orice direcţie, iar formaţiuni individuale pot rămâne vizibile static timp de 10-15 minute.

 

3. Mareele roşii

Mareele roşii arată astfel datorită unor alge marine, care înflorite invadează suprafeţe mari de ocean sau de plaje cu o culoare roşie sângerie. Unele din ele pot fi relativ inofensive, dar altele pot fi prevestitoare de toxine mortale ce pot cauza moartea peştilor, a păsărilor şi a mamiferelor marine. În unele cazuri, chiar şi oamenii pot fi afectaţi deşi nici o expunere umana nu e cunoscută a fi fost fatală.

 

4. Penitentes

Aceşti spini de gheaţă uimitori numiţi penitentes, datorită asemănării lor cu nişte călugări îmbrăcaţi în alb, se găsesc pe gheţarii montani şi variază dramatic în dimensiuni: de la câţiva centimetri până la 5 m înălţime, foarte periculoşi pentru alpinişti.

 

5. Pietrele mişcătoare din Valea Morţii

Valea Morţii, sau cea mai aridă zonă deşertică din lume, acesta este locul de „plimbare” al unor roci şi blocuri pietroase, cântărind până la trei sferturi de tonă, care se deplasează an de an pe solul crăpat, pe distanţe de zeci până la sute de kilometri. Ani întregi specialiştii în seismică şi geologie au încercat să dezlege enigma pietrelor care traversează deşertul, şi pentru a căror mişcare nu s-a găsit până acum o explicaţie în sfera normalului.
Iniţial s-a crezut că pietrele se mişcă datorită eroziunii masive a solului şi a condiţiilor specifice de clima, mergându-se până la ipoteza ca vântul ar împinge bolovanii pe solul extrem de alunecos datorită vitezei vântului şi a ceţii. În cele din urmă, s-au extrapolat teorii conform cărora zona de dedesubtul deşertului ar fi sau ar fi fost locuită de o populaţie dispăruta de pe Terra. Mistere nedezlegate...