13 iunie 2011

Cand Dumnezeu iti da pilde

Ziua de Rusalii ne-a purtat pasii intr-un loc curat,pur si cu verdeata....suna a Paradis, nu am fost acolo, dar am ajuns intr-o excursie la manastirea "Sf.Nicolae" - Balamuci si la manastirea Caldarusani. In viata mea am vizitat o multime de lacasuri sfinte, am stat de vorba cu multi monahi, ascultandu-le povestile, povetele si simplele lor confesiuni,  dar cu siguranta niciodata Dumnezeu nu mi-a trimis un mesaj atat de clar asa cum s-a intamplat ieri.
Daca la prima manastire, mult mai mica, mai ingrijita si mai cocheta, din punctul meu de vedere, am zabovit doar o juma' de ceas, clipe in care ne-am rugat, am savurat linistea atat de tainica si binefacatoare gasita doar in locuri unde salasluieste atat de aproape de noi duhul sfant, la cea de-a doua manastire, am zabovit ore intregi alaturi de monahi, am avut ocazia sa luam si masa alaturi de frati, sa "intram" in viata monahala.
Cele 2 lacase de cult sunt despartite doar de lacul Caldarusani, de-o padure si de linistea tainica a locurilor aflate la distante de numai cativa km.Drumul de la Balamuci la Caldarusani e strajuit de-o parte si de alta de vile impunatoare in fata carora troneaza masini cat mai scumpe din care sa rasara opulenta satenilor.Daca trecand prin fata atator si atator case semete, te napadesc ganduri lacome care-ti toarna venin in sange, intrebandu-te cu ce ai gresit tu in viata asta de a trebuit sa inveti atat si sa ajungi in final un biet slujbas cu un salariu amarat, din care abia iti poti plati datoriile la zi, odata patruns pe poarta manastirii Caldarusani, odata ce auzi ce are de povestit fratele Damian,  gandurile lacome se imprastie ca fumul si lasa loc in suflete doar sentimentelor inaltatoare si iubirii de aproape.
Zvelt, cu trupul bine lucrat, cu o fata daltuita adanc si croita dupa gustul durerii, cu parul numai bucle,strans in coada, cu palmele adanc brazdate de munca campului si  cu glasul ferm si impunator, parintele Damian sta in fata mea si vorbeste intr-un mod total aparte, diferit total de restul monahilor cu care am vorbit pana atunci: se uita la mine, in ochii mei, isi aranjeaza parul dupa urechi, rade cu pofta si se exprima liber. Mult prea liber pentru un calugar trecut de prima tinerete.Aflu ca am fost vecini, ca are inca un apartament care "zace acolo in blocul de unde am plecat", ca i-a placut mult viata laica, ca nu a fost tocmai usa de biserica, ca am gresit estimandu-i varsta la patruzeci si-un pic de ani si ca e la Caldarusani de "numai 10 ani".Momentul ala ii impietreste zambetul pe buze, mai pana acum o clipa zambea relaxat si vorbea si mai relaxat despre nebuniile tineretii, despre faptul ca a fost candva indragostit de-o matusa de-a mea, ca are 2 facultati si a avut bani multi de tot, ca a facut si lucruri nu tocmai bune si ca atunci cand a luat hotararea cu manastirea era viceprimar. Ma impinge curiozitatea si plusez, imi asum riscul de-a nu-mi raspunde sau de-a ma repezi,  il intreb aproape gatuit de ce s-a calugarit.Privirea-i semeata se opreste asupra frunzelor de nuc pe care le roteste in degete lungi si frumoase." Asa a fost voia lui Dumnezeu!" imi raspunde bland.Cunosc raspunsul asta ca pe o lectie bine invatata de catre toti monahii, cunosc raspunsul clasic care trebuie sa satisfaca orice mirean si sa nu mai insiste.Dar eu am insistat..."si totusi, de ce v-ati calugarit?Si eu sunt foarte credincioasa dar nu sunt vrednica de-a ma calugari ", i-am replicat.M-a privit adanc in ochi si mi-a raspuns: " niciodata un om fericit nu poate sti cu adevarat de ce este in stare la ceas de grea incercare.Acum 16 ani eram un om fericit,dar nu stiam sa apreciez ce am si ce traiam atunci, ca noi toti de altfel..Aveam o familie, o sotie si-o fetita mica, o casa,o slujba, parinti si socrii sanatosi.In 6 ani am pierdut tot: intai tatal, apoi pe rand socrii, fetita si sotia intr-un cumplit accident si ultima pe mama.Pe 07 ianuarie mi-am pierdut mama si in iunie m-am calugarit.A fost singurul mod prin care am mai putut supravietui, a fost singurul loc unde mi-am gasit linistea si puterea de-a merge mai departe.Altfel, innebuneam.Ma uit la degetele-i care strang cu furie frunzele de nuc, ma uit la ochii incetosati care acum scruteaza zarea si nu pot articula niciun cuvant.Ce-ai putea sa-i spui unui om caruia i s-a dat totul in viata si apoi brusc i s-a luat cu brutalitate ce-a avut?Cum ai putea consola un suflet caruia copilul i s-a stins, ce ai putea sa-i spui unui parinte care si dupa ani de zile este daramat de moartea copilului sau?
Am tacut malc.Ma uitam la baietelul meu care alerga fericit sa prinda o pisica.Alaturi de mine, stateau parintii mei si brusc am simtit nevoia sa-i mangai mana sotului meu.
Pana mai ieri , sapatamani la randul am purtat povara grea a suferintei nedreptatii, pe care unii angajatori nemilosi, o impart cu generozitate, ultimamente, mamicilor ce si-au permis sa-si creasca copilul cei 2 ani binemeritati si cotizati la stat.O durere sfasietoare nu mi-a dat pace nopti la randul, lacrimi siroaie mi-au brazdat adanc obrajii la ceas de noapte si somnul mi-a fost adeseori alungat in ultima jumatate de an la gandul ca voi fi somera, cu-n copil de crescut si ca nu ne vom descurca dintr-un salariu al sotului meu.
Desigur ca in noptile cu pricina, diavolul mi-a dat tarcoale si mi-a inoculat mii si mii de idei de razbunare, de rautati pe care i le-as putea face anagajatorului la o simpla conversatie.
Ieri m-am rusinat, m-am rusinat de mine insami, de ideile pe care le-am nutrit si mai ales de sentimenetele deloc inaltatoare care isi facusera cuib in sufletul meu in ultima vreme.Ieri, la Caldarusani, as fi vrut sa-mi trag doua palme si sa ma rog adanc sa ma ierte Dumnezeu ca am putut sa gandesc rau despre semenii mei, am putut clar sa vad cum fiecare dintre noi platim aici tot ce avem de platit si ca raul intotdeauna va fi rasplatit doar cu rau.Si am ajuns sa plec pe poarta manastirii spunand cuvintele :" Asa sa le ajute Dumnezeu, dupa cum si ei ii ajuta pe altii!"
M-am lepadat de gandurile lacome pe care le am, mi-am alungat ideile marsave care nu-mi dau multumire sufleteasca fiindca nu pot calatori nu stiu unde, nu-mi pot schimba masina la nu stiu cati ani si nu-mi permit luxul de-a ma imbraca din nu stiu ce branduri.
Mi-am strans baietelul la piept tare de tot, mi-am luat de mana sotul si mi-am imbratisat strans de tot parintii si m-am declarat cea mai fericita persoana din lume, ii am pe toti ai mei langa mine, ne iubim, ne intelegem si mai ales suntem cu totii intregi si sanatosi.Serviciul, masina, alt job banos si cu-n sef isteric, mai pot astepta si sunt bagatele pe langa ceea ce am eu.Sunt recunoscatoare fratelui Damian ca mi-a adus speranta in suflet, ca m-a vindecat de "rau".Si ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a vorbit prin fratele Damian, mi-a dat o pilda de viata minunata si am inteles cat de  bogata sunt, am inteles ca nu banii aduc fericirea si nici nu o pot pastra.
Iubiti-va cu cei apropiati  si bucurati-va de orice moment alaturi de cei dragi! Atat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu